Aproximativ 400 de persoane au fost arestate in noaptea de miercuri spre joi la Montreal, in urma unei manifestatii festive declarata ilegala de autoritati.
Reuniti intr-o piata din centrul orasului, cele cateva mii de manifestanti au fost avertizate de politie inaintea debutului manifestatiei ca aceasta este ilegala, pentru ca nu au furnizat in avans traseul pe care il vor parcurge.
Politia din Montreal a mai indicat ca manifestatia va fi tolerata atat timp cat nu vor fi comise abuzuri.
Studentii din Quebec sunt angajati de peste trei luni intr-o contestare a cresterii taxelor universitare, iar Guvernul provinciei, condus de premierul Jean Charest, a determinat adoptarea unei legi care reduce libertatea de a manifesta, denumita „legea baston” de criticii sai.
Politia a precizat ca aceste arestari au fost facute in virtutea unei noi reglementari municipale, adoptata saptamana trecuta de Primaria din Montreal, si nu in baza legii din Quebec.
Dupa ce a defilat pasnic pe un traseu de zece kilometri, batand in caserole, conducerea manifestatiei a fost retinuta in masa de politisti, in timp ce se indrepta spre un sector trepidant al vietii nocturne din Montreal.
Anterior, cateva pietre si artificii au fost lansate in directia fortelor de ordine, ceea ce a „pus in pericol integritatea politistilor”, a declarat presei un purtator de cuvant al politiei din Montreal, Daniel Lacoursiere.
Persoanele retinute, majoritatea nefiind implicate in incidente, nu au opus rezistenta, contrar huliganilor care au atacat politia zilele precedente.